Reacție de mare campioană a Simonei Halep, după meciul cu Ivanovic: „Cine s-a gândit că o să fac ceva ca să nu se califice Serena nu mă cunoaște. Nu mi-e teamă să joc iar cu ea”

Reacție de mare campioană a Simonei Halep, după meciul cu Ivanovic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost învinsă astăzi, scor 6-7, 6-3, 3-6, de Ana Ivanovic, în ultimul meci al Grupei Roșii din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore, un meci în urma căruia, dacă sârboaica s-ar fi impus în două seturi, liderul mondial Serena Williams ar fi fost eliminată.

La conferința de presă de după meci, Halep a vorbit despre posibilitatea ca ea să fi pierdut meciul în minimum de seturi, fapt care ar fi eliminat-o din turneu pe Serena Williams: „Cine s-a gândit că o să pierd sau că o să fac ceva ca să nu se califice Serena nu mă cunoaște. Nu fac lucruri de acest gen, nu mi-e frică de nicio jucătoare din circuit. Așa că și dacă vom ajunge amândouă în finală și mă va bate cu 6-0, 6-0, chiar nu va fi nicio tragedie. Eu privesc doar către meciul pe care îl am de jucat, la nimic altceva, și îmi păstrez stilul meu de gândire. Nu schimb nimic. Eu hotărăsc ceea ce vreau să fac. Știam ceva de genul că, dacă pierd cu 6-3, 6-3 sau așa ceva, Serena poate fi eliminată, dar nu m-a interesat subiectul. Nu mi-e teamă să joc din nou cu Serena Williams. Orice zi e o nouă zi, eu voi încerca de fiecare dată să dau tot ce pot în ziua respectivă„.

Numărul patru mondial a discutat și despre meciul de mâine, din semifinale, cu Agnieszka Radwanska: „Nu mă simt deloc obosită acum. A fost un meci lung și foarte greu, așa-i. Dar, știți, uneori ai nevoie de meciuri mai lungi ca să îți găsești ritmul, te ajută în ziua următoare. Mă simt foarte bine acum. Mă voi recupera după conferință, dar și mâine dimineață, că am destul timp, sunt în semifinala a doua. Eu mă recuperez destul de bine, voi face tot ce știu eu ca să fiu în cea mai bună formă mâine. Trebuie să alerg foarte mult și să fiu agresivă, cât se poate de agresivă, pentru că Aga e o jucătoare inteligentă, știe să-și deschidă unghiuri. Dar, la rândul meu, voi încerca tot ce știu. Cred că am o șansă bună să câștig. A fost visul meu să joc aici, așa că nu mă văd decât dând tot ce am mâine ca să câștig și să mă calific în finală„, a declarat Simona, conform site-ului treizecizero.ro


articol scris de Cristian Voicu
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×